Pe cât de banală pare după nume, pe atât de specială este în realitate. Reţeta o am de la o ziaristă din Târgu-Mureş, Bodolai Gyongyi, care mi-a împărtăşit-o mie şi totodată cititorilor revistei "EK". Dacă o încercaţi, n-o să regretaţi!:)
Ingrediente -pt. o tavă de min. 28x40 cm:
5 ouă, 250 g zahăr, 1 zahăr vanilat, coaja răzuită de la o lămâie, 3 linguri de apă rece, 5 linguri de apă fierbinte, 1 linguriţă praf de copt, sare, 100 ml ulei, 250 g făină, 10-12 mere potrivite, dulceaţă de afine sau coacăze negre, 1 linguriţă scorţişoară, 2 linguri zahăr, 1 lingură griş, unt şi făină pt. tapetarea tăvii sau hârtie de copt.
Cureţi merele, le tai în două, le scoţi sâmburii şi le pui în apă cu zeamă de lămâie sau oţet să nu se înnegrească. Gălbenuşurile le freci cu zahărul, apa rece, vanilia şi coaja de lămâie până devine foarte spumoasă. Albuşurile le baţi spumă cu un praf de sare, iar când spuma este tare, adaugi rând pe rând 5 linguri de apă fierbinte, bătând în continuare încă un minut. Amesteci spuma de gălbenuş cu cea din albuş, şi adaugi făina, praful de copt şi uleiul amestecând uşor de sus în jos. Ungi o tavă cu unt, o tapetezi cu făină şi torni în ea compoziţia rezultată. Scurgi merele de apă şi le aşezi în tavă cu scobiturile în sus. În fiecare adâncitură pui câte o linguriţă de dulceaţă şi presari zahărul, scorţişoara şi grişul pe toată suprafaţa tăvii. Dai tava la cuptor şi coci păjitura la foc mijlociu. O serveşti presărată cu zahăr pudră, dar cu câte-un un şpriţ de frişcă pe fiecare măr, poate să fie şi o prăjitură festivă. Este important să o coci într-o tavă mare, că dacă nu, compoziţia din tavă creşte şi acoperă jumătăţile de mere umplute. Dacă nu ai o tavă aşa mare, pregăteşte prăjitura din mai puţine ouă, scăzând, firesc, şi restul ingredientelor!
Poftă bună!
4 comentarii:
Imi place reteta, am notat-o si sigur am sa o fac saptamana viitoare.
FELICITARI!
Ce bine suna! Prajitura cu mere este preferata noastra si o sa incerc in curand si revin cu impresii!
Nely, nu o să regreţi, cu siguranţă!:)
Ioana, chiar te rog, sper să vă placă! Ce se întâmplă cu blogul tău, văd că n-ai mai scris de luni de zile?
foarte delicioasa prajiturica...
Trimiteți un comentariu